Strategii pentru zile cu ploaie

Trebuie sa stiti cei care nu stati la New York ca aici ploaia vine cu supararea de acasa ca o bocitoare si isi varsa naduful in rafale cu mare inundatie lacrimogena. Asa ca atunci cand e sambata seara si ploua afara vrei un motiv de infrigurare pentru a te culcusi apoi in asternuturi calde, si cu licori imbietoare cu iz de scortisoara la capul patului sa te inchini la vreo carte.
Planul e simplu, iesi in ploaie fara umbrela si fara cizme de cauciuc si te indrepti fara graba spre farmacie. O rafala e de ajuns sa iti ude fata si parul si toate hainele. Pana la farmacie, doua rafale.
Inauntru, lumea asteapta la usa sa treaca rafala ca sa poata ajunge din usa farmaciei la masina din parcare. La New York lumea e cu frica de ploaie si ploii i se acorda respectul cuvenit. Privirile aruncate vreunui nebun care nici macar nu alearga prin ploaie si nici nu are umbrela sunt echivalente cu privirile primite in bisericile romanesti de la mai-marile batranici ale bisericii cand treci la momentul nepotrivit prin fata altarului. Dupa momentul de rebeliune, intri in farmacie si ochesti o tinta. Un domn barbos, posibil cubanez e tinta mea. Lucreaza in farmacie, nu are ecuson insa are casti. Din cand in cad le scoate sa raspunda la un telefon groaznic de murdar de pe perete. Dau sa ma apropii pentru a lansa atacul cand o voce obosita ma invita la alta casa. Aici o doamna in halat se asteapta sa scaneze niste obiecte apoi sa incaseze banii aferenti. Mainele mele sunt in buzunare, ude si reci. Le scot in timp ce o intreb daca au trabuc cu aroma de cirese. Am incurcat-o, nici o surpriza! Incearca sa imi arate niste cutii cu ambalaje urate, nu se face imi zic sa iau asa ceva. Deschid gura si imi iese un porumbel schilod: imi puteti arata un produs care nu este american?!?. Aici apare socul si blocajul drept pentru care isi intoarce fata catre cubanezul barbos. Hmm revenim la tinta initiala, imi zic eu incantata insa un alt personaj a mirosit o problema, insusi managerul de tura, un domn inalt venit dinspre Indii isi ofera accentul melodios in ajutor. De inteles nu inteleg ce zice insa scoate vreo cinci pachete diferite de pe raft si mi le arata in timp ce isi calca pe inima si isi cere scuze, e totusi o farmacie, nu au sortimente asa variate ca intr-un magazin specializat. Intreb daca fumeaza si ce imi recomanda. Strategie proasta, el ma intreaba de ID. Ii zic adevarul, nu am nimic la mine insa de intors acasa fara trabuc nu se poate, e pentru prietenul meu care e un englezoi tiran. Nu pricepe, eu nu pricep ce zice el asa ca ma intorc spre cubanez pentru ajutor. Cubanezul intreaba calm ce fumeaza prietenul meu, ii zic nu stiu decat ca e cu aroma de cirese. Zambeste si zice ca n-are cum sa fie englez. Gasim amandoi un pachet cu aroma de cirese care nu e asa urat. Il scaneaza si il platesc fara sa ma vada managerul care e cu ochii pe standurile decoratiuni de Halloween. Inapoi spre casa, inca doua rafale. Acasa, uda leorca privesc pachetul pe masa din bucatarie si ii explic lui Gysmo, patrupedul familiei, cum ca un tovaras venit din India n-a fraternizat cu mine la o vorba despre englezi. E acum manager american si probabil d-aia. Cat despre posibilul cubanez, cum de-a stiut el ca englezii tirani nu fumeaza arome de cirese? Gysmo nu zice nimic insa vine sa-l mangai si cand stie ca mint oamenii la farmacie.

Tomnatice

Plimbarea mea de vineri seara prin cea mai cunoscuta librarie newyorkeza mi-a trezit placerea veche de a desena asa ca m-am inarmat cu creioane colorate si carbuni de toate felurile. In drumul meu spre un domn dragut care avea sa-mi ia banii pe cele cumparate urechile mele detecteaza sunet pentru ce ochii mei vazusera deja: doua doamne bine trecute de a doua sau poate chiar a treia tinerete care in mod sigur isi afiseaza saptamanal paltoanele elegante pe la Carnegie Hall cereau sa fie puse pe o lista de pre-order pentru o carte a Hertei Muller.
Ca mi-au cazut creioanele din mana nu e de mirare si chiar pica bine la poveste insa de uimire nu m-am putut scutura nici dupa ce am vazut alta carte a Hertei Muller atat de noua incat era deja anuntata pe coperta ca si castigatoare a premiului Nobel pentru literatura 2009.
Acasa ii explic prietenului meu grozavia si imi spune rece ca exista o intreaga industrie in spate si ca nu e de mirare. Incep cartea si ma afund intr-o lume comunista a copilariei, descrisa foarte dur asa cum trebuie ca sa sape mai adanc in memorie. Faptul ca citesc totul in engleza nu ii strica farmecul, toate cuvintele se aseaza in imagini. Cand las cartea ma gandesc ca doamnele in palton nu vor intelege nimic si ma intreb daca noi cei din partea cealalta a unui zid cazut in '90 intelegem ceva din lumea lor de cowboys cu pistoale, tiranizata in mod totalitar de reclamele cu zambete largi la Coca-Cola.